De ani de zile sunt ridicate clădiri cu spații generoase, după model occidental și tocmai la ele este problema. Sunt construcții cu suprafețe uriașe, în care lucrau înainte de pandemie mulți oameni unul lângă altul. Acum, aceste birouri ar trebui schimbate, pentru ca toată lumea să rămână la o distanță sigură.

Valeriu Gheroghiță, medic infecţionist militar: "Cu siguranţă ele trebuie reorganizate. Poate să existe cumva un glazvant intre persoanele respective, pentru a permite o separare fizică, pentru a creea o barieră fizică în calea microparticulelor respiratorii. Este dificil uneori să menţii masca pe față pe durata exercitării lucrului. Sunt preferate din ce în ce mai mult office-urile individuale, sau cel mult cu două, trei persoane, în care birourile să fie oarecum distanţate între persoane, comunicarea între angajaţi să se facă foarte mult pe partea de online."

O altă mare dilemă vine cu încălzirea vremii - sistemele de ventilaţie din zonele de birouri. În acest caz epidemiologii recomandă ca aerisirea să se facă în mod natural, prin ferestre deschise, iar dacă nu este posibil, să se apeleze la tehnologii moderne, cu filtre tip HEPA, aşa cum se găsesc în spitale. Nu este dovedită ştiinţific răspândirea virusului prin intermediul recirculării aerului condiţionat, însă specialiştii recomanda precauţie.

Valeriu Gheorghița, medic infecţionist militar: "Se va merge probabil pe sisteme de ventilaţie naturală. Altfel, trebuie găsite alte sisteme de răcire, cu flux laminare astfel încât să nu se creeze acele turbulenţe de aer. Rolul sistemelor de ventilaţie şi de răcire, aici se ridică întrebarea dacă acei curenţi de aer ar putea să ridice particulele de aer depuse pe suprafeţe şi să le aerosolizeze."

citeste articol integral